Ziua Internațională a cuvântului “Mulțumesc” este sărbătorită pe data de 11 ianuarie, încă din anul 1984.
Cuvântul Mulţumesc reflectă recunoştinţă, preţuire, respect si comuniune. Conform originii cuvântului, mulțumesc provine dintr-un mai vechi multunesc, cuvânt creat pe teren românesc din „mult(a)” și „unire” cu Dumnezeu (latină, adj. „multus,a,um”+ verb „unesco” sau subst. „unio, onis”).
În limba rusă, „spasibo” înseamnă „spasi Bog”, adică „Domnul să te păzească”; în engleză, „thank you” derivă de la „think”, cu sensul „mă gândesc la tine, nu voi uita ce ai făcut”; la fel „danke” din germană; în franceză, „merci” provine de la „mercy”, care înseamnă compasiune sau graţie divină, la fel ca italienescul „grazie” sau „gracias” din spaniolă, şi semnifică acceptarea compasiunii şi a graţiei divine, primite prin intermediul altei fiinţe; „obrigado”, din portugheză, duce cu gândul la reciprocitate, ca onoare, la a te simţi „obligat” de gestul celuilalt.
- Advertisement -
Exprimarea mulțumirii îți poate îmbunătăți sentimentul general de bunăstare. Oamenii recunoscători sunt mai agreabili, mai deschiși și mai puțin nevrotici
11 Ianuarie – Ziua Internațională a cuvântului Mulțumesc
Mulțumesc | Română |
Thank You | Engleză |
Grazie | Italiană |
Gracias | Spaniolă |
Merci | Franceză |
Danke | Germană |
Obrigado | Portugheză |
Blagodarya | Bulgară |
Xièxiè | Chineză |
Dík | Cehă |
Tak | Daneză |
Kiitos | Finlandeză |
Efcharistó | Greacă |
Arigatō | Japoneză |
Gamsa haeyo | Coreeană |
Dhanavāda | Punjabi |
Spasibo | Rusă |
Hvala | Sarbă |
Tack | Suedeză |
Teşekkürler | Turcă |
Cảm ơn | Vietnameză |
Spui Mulțumesc suficient?
Deci, cât de des spui mulțumesc? Le mulțumești doar celor pe care îi iubești, celor pe care vrei să-i impresionezi sau pe care îi judeci ca fiind importanți? Sau oferi la liber în interacțiunile zilnice acest cuvânt de aur?
- Advertisement -
De câte ori te-ai simțit rău pentru că ai uitat să mulțumești sau nu ți-ai luat un moment pentru a mulțumi cuiva în mod corespunzător? Și de câte ori te-ai simțit supărat când altcineva nu a reușit să-ți mulțumească? ‘Ar fi putut măcar să spună mulțumesc!’, sau „Ce nepoliticos! Nici măcar nu s-a obosit să-mi mulțumească!”
Mesajul este clar: a uita sau a neglija să mulțumești este nepoliticos. Nu numai că supără și enervează oamenii, dar te face să arăți rău. Oricât de important sau ocupat ai fi, este întotdeauna corect să mulțumești oamenilor, oricât de mic ar fi lucrul pe care l-au făcut pentru tine.
- Advertisement -
Sursa: RADOR
Photo by Ann H
- Advertisement -
MADmoiselle