Ce sunt cosmeticele vegane? Este un trend trecător sau este noul standard? Dacă un produs este vegan este mai bun? Cu siguranță acestea sunt unele din întrebările ce vă trec prin minte când auziți de cosmetice vegane. Discuția de astăzi vine în continuare testării pe animale, cele două subiecte fiind strâns legate.
Ce sunt produsele vegane?
Produsele vegane sunt acelea care nu conțin niciun ingredient de origine animală și nici derivate din ingrediente animale. Deși este tentant, vă rog să nu puneți semnul egal între produs vegan și produs netestat pe animale. Un produs vegan poate fi testat pe animale, legătura dintre cele două noțiuni fiind cruzimea la care este supus animalul. Ca să vă faceți o idee despre cât de des întâlnite sunt componentele animale în cosmetice, am să vă dau câteva exemple:
- Advertisement -
- Carmin. Este un colorant ce se obține prin zdrobirea anumitor gândaci. El se găsește inclusiv în alimente sub denumirea de: carmin, roșu natural 4, roșu carminic, E120. De asemenea, carminul este un ingredient care poate provoca alergii.
- Colagen. Colagenul poate fi inclusiv de origine vegetală. Deși colagenul de origine animală este mai ieftin, cel vegetal este mult mai benefic organismului.
- Mierea și ceara de albine. Pot fi înlocuite cu ușurință cu extracte din plante ce oferă aceleași beneficii. Deși sunt niște ingrediente extraordinar de fine, există alternative vegetale.
Cosmeticele vegane, prezent și viitor.
În ultimii ani din ce în ce mai multe companii au schimbat atât felul în care testează produsele, precum și compoziția acestora. Să nu credeți că această schimbare se datorează bunelor intenții corporatiste, ele sunt rezultatul petițiilor și solicitărilor consumatorilor. Așa cum ziceam în postarea precedecentă, noi, consumatorii, avem un cuvânt de zis în politica companiilor. Dacă acum încă găsim pe piață cosmetice cu ingrediente de origine animală, în viitorul apropiat este posibil să dispară.
În momentul de față, companiile nou apărute pe piață, precum Haus Labs (fostă Haus Laboratories), pornesc de la premisa de cosmetice vegane și cruelty-free. Dorind să atragă un public cât mai mare, este în interesul lor să recurgă la aceste idei. Din ce în ce mai mulți consumatori, cel puțin pe piața internațională, se uită atent la politica brandurilor privind animalele și mediul. Văd în social media din ce în ce mai multe comentarii le oamenilor care spun că vor cumpăra din nou de la anumite branduri atunci când vor fi vegane și cruelty-free.
- Advertisement -
Sunt cosmeticele vegane mai bune calitativ?
Poate că nu pe toți vă interesează proveniența ingredientelor. Poate că unii cumpărați produsul ”X” pentru că v-ați obișnuit cu el și nu vreți să căutați altul. Sau poate că unii considerați toată discuția despre ingredientele vegane și produsele cruelty-free o mare pierdere de timp. Este perfect ok, este opinia voastră și nimeni nu are dreptul să vă spună ce să credeți. Haideți totuși să ne uităm pentru o secundă la beneficiile produselor vegane și impactul lor asupra noastră și asupra mediului.
Voi lua ca exemplu un singur ingedient, colagenul. Toată lumea a auzit de el, toată lumea îl vrea în produse. De ce? Pentru că el este responsabil cu elasticitatea și fermitatea pielii, reduce ridurile și este asociat cu tinerețea. Însă, aplicând pe piele un produs ce are colagen nu înseamnă că brusc totul se va schimba. Da, vor fi ceva diferențe dar totul depinde de folosirea produsului respectiv. Organismul nostru știe să producă această substanță, iar pe măsură ce îmbătrânim are nevoie de ajutor. Dacă vom lua suplimente alimentare cu colagen animal, pe lângă faptul că organismul nu îl va transfera în piele, ne expunem tuturor substanțelor date animalelor. În schimb, dacă folosim suplimente alimentare cu colagen vegetal, îi dăm organismului resursele necesare producerii de colagen. Sunt tentată să spun că da, ingredientele vegane pot fi mult mai benefice, implicit bune calitativ față de cele animale.
- Advertisement -
De ce să alegem cosmeticele vegane?
Depinde de fiecare dintre noi ce fel de produse alegem să folosim și ce companii sponsorizăm. Sunt de părere că banii noștri trebuie să mergă acolo unde sunt și valorile noastre morale. Bunele practici, politicile privind produsele, etica și ingredientele ”curate” sunt lucruri esențiale pentru o mai bună și sănătoasă dezvoltare. Atât a companiilor pe plan comercial, cât și a noastră, fizic. Orice punem pe piele, orice mâncăm, va fi asimilat de corp și va avea consecințe.
Tehnologia la care avem acces astăzi le permite producătorilor și cercetărilor să obțină rezultate uimitoare cu produse vegetale. Extractele din multiple tipuri de alge sunt folosite de decenii, iar La Mer face o avere cu ele. Uleiurile esențiale, extractele din fructe, unturile, toate acestea sunt prezente în produsele pe care le cumpărăm zi de zi și ne bucurăm de ele. Când vedem un ulei de păr infuzat cu plante nu devenim puțin mai mândri și încurajați să cumpărăm? De ce să nu alegem produsele care sunt în totalitate vegane dacă sunt la fel de eficiente (uneori chiar mai eficiente) și inclusiv mai sănătoase pentru noi?
Photo by Alesia Kozik.
- Advertisement -
Arată-ți că te iubești și că îți respecți corpul cu fiecare ocazie, nimeni nu o va face mai bine decât tine. Be MadMoiselle.
Kindness is free, so sprinkle it everywhere!
MadMoiselle Andreea