Laser vs. IPL

Anunt

Laser sau IPL? De unde știm ce să alegem? Laserul și IPL-ul sunt destul de similare și totuși nu reprezintă același lucru. Deși când vine vorba de epilatul definitiv amandouă pot fi folosite, laserul are și alte beneficii. În primul rând, diferența pornește de la denumirea lor:

  • laser= light amplification by stimulated emission of radiation (amplificarea luminii prin stimularea emisiei de radiație)
  • IPL=intense pulsed light (lumină intens pulsată)

Epilarea definitivă cu laser.

Epilarea cu laser, deși i se spune definitivă, nu este pe viață. Laserul acționează în piele, asupra foliculilor de păr, distrugându-i prin generarea de căldură. Astfel, la un interval destul de mare de timp, comparat cu metodele clasice de epilat, părul va începe ușor ușor să crească din nou. Din această cauză se recomandă efectuarea unor ședințe de întreținere cel puțin o dată pe an.

Anunt

Înainte de a porni la drum către salonul de înfrumusețare, este bine să știți cum să vă pregătiți. Este indicat ca aceste proceduri să se facă iarna. Epilarea cu laser are ca și contraindicație expunerea la soare după efectuarea procedurii. De asemenea, o piele cât mai deschisă la culoare va ajuta în procesul epilării. Pentru a știi încotro să se îndrepte, lumina laserului folosește pigmentul ca și ghid. Cu cât pielea este mai închisă la culoare, cu atât mai multă energie se va risipi. De asemenea, pentru a ne epila cu laserul nu trebuie să folosim ceara cu cel puțin 4 săptămâni înainte.

Tipuri de laser

În funcție de nevoile noastre, putem alege dintre mai multe tipuri de laser:

  • laser Alexandrite-este recomandat să nu se folosească pe pielea închisă la culoare pentru că se absoarbe ușor în piele și poate distruge melanina. Se poate folosi pe piele de culoare deschisă, până la nr. 4 pe scara Fitzpatrick.
  • laser cu diodă-Se poate folosi pe piele de culoare până la nr. 6 pe scara Fitzpatrick.
  • laser Ruby-Se poate folosi pe piele de culoare deschisă, până la nr. 4 pe scara Fitzpatrick. Este ultimul pe lista preferatelor când vine vorba de clienții cu piele mai închisă la culoare, adversarul lui fiind laserul NdYAG.
  • laser Neodymium YAG-este o opțiune de ultimă oră, deși poate fi folosit pentru epilat, el se folosește inclusiv pentru a efectua diverse intervenții, precum operarea varicelor, îndepărtarea pistruilor, etc. Se poate folosi pe piele de culoare deschisă, până la Fitzpatrick 3 sau chiar 4 deschis.

Epilarea cu IPL

Anunt

Epilarea cu IPL este similară celei cu laser. Pregătirea și contraindicațiile sunt aceleași. Spre deosebire de laser, există dispozitive cu IPL ce pot fi cumpărate pentru uz casnic. Bineînțeles, calitatea acestora nu va fi niciodată ca a celor din saloanele profesionale. Atunci când un astfel de produs poate fi cumpărat pentru uz casnic, producătorul trebuie să se asigure că utilizatorul nu își va provoca răni. În saloane lucrează profesioniști care știu să folosească și să programeze aparatele în funcție de nevoile fiecărui pacient.

Într-o postare pe youtube, Cassandra Bankson a făcut o recenzie unui aparat IPL, după folosirea lui timp de un an. Pe lângă faptul că noi nu vom putea aplica uniform lumina aparatului, probabil vor fi și locuri unde nu vom putea ajunge cu el. Astfel, la finalul chinului de acasă vom descoperi eventuale zone neatinse de aparat, unde părul crește în continuare.

Din punct de vedere financiar da, epilatul acasă cu IPL poate fi mai atractiv. Însă, din punct de vedere al rezultatelor, laserul de la salon poate fi alegerea cea mai bună. Indiferent de opțiunea aleasă, procedura ar trebui să fie nedureroasă. Cu toate acestea, există persoane care pot simți un mic disconfort, contează foarte mult tipul de piele și de păr. Însă, la finalul ședințelor, cu siguranță toată lumea va fi mulțumită.

Photo by Anna Shvets.

Arată-ți că te iubești și că îți respecți corpul cu fiecare ocazie, nimeni nu o va face mai bine decât tine. Be MadMoiselle.

Kindness is free, so sprinkle it everywhere!
MadMoiselle Andreea.

Latest Posts

CATEGORII